joi, 25 august 2011

Botulismul

Botulismul este o afectiune rara, dar severa, cauzata de o toxina produsa de Clostridium botulinum. Exista trei forme principale de botulism:
- primul tip este cel transmis prin alimente contaminate cu toxina botulinica;
- al doilea tip este botulismul  transmis prin plaga infectata cu Clostridium botulinum;
- botulismul infantil este cauzat de ingestia sporilor bacteriei care, atunci cand va creste in intestin, va elibera toxina botulinica.
Toate formele de botulism pot fi fatale si sunt considerate urgente medicale.

Simptomele clasice ale botulismului includ vederea dubla (diplopia), imposibilitatea de a mentine pleoapele deschise (ptoza palppebrala), tulburari de inghitire, uscarea gurii si slabiciune musculara. Copiii cu botulism prezinta letargie, slabiciune, constipatie, planset slab si scaderea tonusului muscular. Acestea sunt simptomele paraliziei musculare cauzate de toxina bacteriana. Netratate, aceste simptome progreseaza spre paralizia membrelor, a trunchiului si a muschilor respiratori.
In botulismul transmis prin alimente, simptomele apar la cca 18-36 de ore de la ingestia hranei contaminate, dar pot aparea si dupa 6 ore si chiar si dupa 10 zile.
Diagnosticul se stabileste dupa anamneza si examen fizic. Totusi,
uneori sunt necesare investigatii suplimentare, cea mai importanta fiind identificarea toxinei botulinice in serul pacientului si in alimentele consumate. De asemenea, in caz de botulism transmis prin plaga infectata, se poate identifica Clostridium botulinum la nivelul plagii.
Tratamentul consta in administrarea antitoxinei botulinice polivalente, aceasta injectandu-se chiar si la cea mai mica suspiciune. Insuficienta respiratorie si paralizia care apare in cazurile severe, necesita ventilatie mecanica cateva saptamani si supraveghere in ATI. Dupa cateva saptamani, paralizia diminua. Depistarea precoce previne agravarea progresiva, dar recuperarea dureaza tot cateva saptamani.
Complicatiile botulismului sunt date de insuficienta respiratorie. In ultimii 50 de ani mortalitatea bolnavilor cu botulism a scazut de la 50% la 8%. Pacientii care supravietuiesc botulismului pot avea probleme respiratorii si oboseala ani de zile, in aceste cazuri fiind necesara terapia pe termen lung.
Prevenirea botulismului. Alimentele cele mai incriminate in aparitia botulismului sunt conservele preparate in casa, care au un continut redus de acid, carnatii preparati in casa. Toxina botulinica este distrusa de temperaturi mari si se recomanda fierberea peste 10 minute a alimentelor care este posibil sa fie contaminate.

Sanatate!

Sursa: sfaturimedicale.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu