luni, 4 iulie 2011

Primul an de viata pe saptamani - saptamana 6

Etapele dezvoltarii bebelusului:
Dezvoltarea fizica:
- isi poate tine capul la un unghi de 45 de grade timp de cateva secunde in timp ce sta culcat pe burta;
- tonifierea muschilor se imbunatateste;
- priveste vag mediul inconjurator.

Dezvoltarea mentala si sociala:
- studiaza miscarile propriului sau cap;
- poate deveni emotionat in anticiparea unor lucruri, obiecte;
- poate zambi cand zambesti tu;
- va sta treaz mai multa vreme daca interactioneaza cu cineva.

In aceasta saptamana bebelusul tau va avea in jur de 4.3 kg in greutate si 54,1 cm in inaltime.

Bebelusul tau castiga tot mai mult control asupra muschilor de la gat. Ai putea observa ca isi misca mai des capul acum pentru a privi ce este in jurul lui. Poate, de asemenea, sa isi tina sus capul pentru cateva secunde si ar putea sa-si extinda picioarele si bratele cand isi tine capul sus.
Va fi mai alert din punct de vedere vizual acum cand sta in pozitia sezut. Va incepe sa asocieze culcatul cu somnul asa ca aseaza-l intr-o pozitie dreapta sau semi-dreapta cand este treaz, pentru cat mai mult timp posibil. Nu exagera! Bebelusii obosesc foarte repede.

Pentru ca micutul tau va fi treaz mai mult timp pe parcursul zilei, poti profita de aceasta ocazie pentru a-l ajuta sa isi dezvolte sistemul senzorial. Canta-i un cantec sau pune-i niste muzica. Vei observa cum bebelusul isi va exprima bucuria gangurind sau dand din maini si din picioare. Cu toate acestea, nu te gandi ca el trebuie sa asculte tot timpul muzica. Copiii au nevoie si de liniste pentru a se odihni. Daca vei exagera si il vei stimula prea mult, el va incepe sa planga, sa fie iritat si agitat.

Jucarii si jocuri
Lasa-l pe bebelus sa se bucure de multe sunete. Multor bebelusi le plac jucariile care fac sunete cand se joaca cu ele, insa bebelusului ii place si alte sunete, de exemplu sunetul apei sau a valurilor.

Jocul atingerii. Joaca acest joc pentru a-ti incuraja bebelusul sa inceapa sa-si foloseasca manutele. Cand tii o jucarie in apropierea lui, el ar putea sa isi intinda gatul si capul pentru a o vedea. Misca jucaria si adu-o aproape de mana lui; el nu o va putea prinde asa ca pune-i tu una dintre manute pe jucarie.

Tragerea
In timp ce bebelusul sta culcat pe spate, trage-l usor de manute in pozitia sezanda. Asta il incurajeaza sa-si ridice capul drept. Ai grija sa nu tragi prea repede sau prea tare. Roaga pediatrul sa iti spuna exact cum sa faci.

Sanatate la bebei!

Sursa: mami.ro, qbebe.ro




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu