marți, 29 noiembrie 2011

Este bine sa plimbam copilul iarna?

Trecerea de la vara la iarna le pune intr-o adevarata dilema pe tinerele mamici (printre care ma numar si eu:)). Nu stim daca mai putem sau, mai bine zis daca este recomandat sa iesim la plimbare cu copilul atunci cand afara ploua, ninge sau este ger. Asa ca am facut cercetari vis-a-vis de subiect.

Chiar daca ni se pare intr-adevar frig si simtim ca am putea sa ne protejam mai bine copilul in casa la caldurica, de fapt este indicat ca in fiecare zi sa incercam sa respectam programul de plimbare al copilului. Bineinteles, imbracat corespunzator sezonului.
Imbracamintea va trebui sa fie adecvata in functie de sezon - vara va trebui sa ii lasam cat mai liberi astfel incat sa evitam ca acestia sa se supraincalzeasca, in timp ce iarna va trebui sa ii imbracam ceva mai gros decat pe noi intrucat organismul copilului nu poate sa isi mentina temperatura de 37 de grade asemenea unui adult.

Potrivit specialistilor, indiferent de temperatura de afara, copilul va trebui scos zilnic din casa cu doua exceptii:
- in primele doua-trei luni de viata va trebui ferit de temperaturile prea scazute intrucat este mult prea sensibil;
- in cazul in care ploua sau este ceata este bine sa fie tinut in casa intrucat plamanii i-ar putea fi afectati din cauza umezelei din atmosfera.

Atunci cand scoti copilul afara iarna este indicat sa ii pui o caciula mai groasa, intrucat capul este locul cel mai sensibil al copilului si, de asemenea, locul pe unde se pierde cea mai multa caldura. Manusi si sosete groase in mod obligatoriu, acestea fiind oricum destul de reci iarna chiar si in casa.
Hainutele pentru plimbarea de afara vor trebui sa nu fie foarte groase. Este indicat sa il imbraci cu mai multe haine suprapuse decat sa il imbraci cu o singura haina groasa, putand astfel sa il dezbraci mai usor daca transpira.

Testul suprem - In cazul in care copilului/bebelusului ii este frig, va avea mainile si gatul reci, asa ca trebuie sa le verifici permanent.

Hai, plimbare placuta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu