miercuri, 11 mai 2011

O metoda eficienta de a combate stresul - RELAXAREA

In mod spontan corpul nostru cunoaste doua stari: raspunsul de stres care este innascut si starea de relaxare completa din timpul somnului, indeosebi faza somnului profund, atunci cand corpul nostru este complet destins: muschii sunt total relaxati, inima bate lent, iar respiratia este mult incetinita. Starea de relaxare din timpul de veghe necesita antrenament pentru a o utiliza atunci cand dorim.

Atunci cand ne relaxam, de fapt ne eliberam de tensiunile musculare si psihice acumulate de-a lungul timpului. Tensiunea permanenta a corpului pe intreaga durata a zilei explica starea de oboseala pe care o resimtim la sfarsitul zilei. Toate aceste contractii, oricat de mici ar fi ele, se aduna incetul cu incetul, zi dupa zi, si produc "scurgeri" de energie foarte importante: corpul incepe sa-si piarda din mobilitate, iar gesturile devin sacadate, fara gratie si armonie. Daca nu suntem vigilenti, se creeaza zi dupa zi o adevarata stare de incordare care impiedica orice libertate de miscare, de expresie, de creativitate. Spontaneitatea, bucuria de a trai ne sunt inhibate.

Combate tulburarile de somn si depresia
Este de retinut, totodata, faptul ca relaxarea poate avea aplicatii terapeutice diverse si foarte eficace. Ea poate sa ajute la combaterea tulburarilor de somn, a depresiilor si a anxietatii. De asemenea, relaxarea poate sa joace un rol pozitiv in tratamentul hipertensiunii arteriale si bolilor cardiovasculare.

Sanatate!

Sursa: Top sanatate, Eva

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu